Astăzi..

                Astăzi vreau mai mult ca oricând să fiu vie. Vreau să iubesc, asta mă face vie. Vreau să iubesc viața! Am trăit atât de mult timp într-o moarte cerebrala a psihicului, încât am uitat să fiu umană.

                Astăzi o să fiu eu însumi. Doar așa îmi pot arăta adevăratul potențial. Voi înlătura tot ce mă face să nu fiu eu. Știu cine sunt, știu de ce sunt capabilă și nu am nici o scuză să nu fiu eu însumi.

                Astăzi sunt o persoană matură. Ceea ce m-a adus la această treaptă a  maturității este ambiția cu care pot spune că nu mi-ar fi greu să mut munții din loc. M-am ridicat de atâtea ori din ruină pentru a clădi persoana care sunt astăzi, doar cu ajutorul ambiției.

                Astăzi nu mai urăsc. Sunt împăcată cu tot ce este în jurul meu. Toate întâmplările din viața mea au fost doar lecții reale de viață. Ele m-au construit și apreciez că au apărut în viața mea.

                Astăzi sunt frumoasă. Da, sunt mai frumoasă ca oricând, fără a purta masca vreunui machiaj sau a unor haine elegante. Astăzi realizez că sunt frumoasă pentru că sunt o femeie puternică. Sunt o luptătoare al cărei zâmbet fericit este singura și cea mai bună armă.

                Astăzi sunt mulțumită. Sunt mulțumită cu tot ce am în jurul meu. Chiar dacă aș avea puterea să schimb ceva nu aș face-o, deoarece toate întâmplările din viața noastră apar cu un motiv. Atât lucrurile bune cât și cele rele le folosesc constructiv pentru a-mi hrăni energia potențialului meu.

                Astăzi sunt conștientă. Toate trăirile negative din jurul nostru ne afectează pentru că lăsăm să se întâmple asta. Sunt conștientă că indiferent cum ar fi, mereu o să existe o parte proastă. Da, sunt conștientă că doar eu sunt responsabilă de fericirea mea prin felul de a percepe tot ce este în jurul meu.

                Astăzi mă iubesc pe mine însumi. Mă iubesc pentru că nu m-am lăsat o secundă să cad în momentele grele și am continuat să lupt.

                Astăzi îmi folosesc energia, și o folosesc într-un mod constructiv. Viața este mult prea scurtă pentru a o irosi pe ură, frustrare, invidie și răutate. Energia mea se concentrează doar pe lucrurile frumoase din jurul meu, ele mă propulsează spre scara cunoașterii depline.

                Astăzi sunt stăpâna propriului meu destin. Asta este alegerea mea, să îmi iau viața în mâini și să îmi umplu viața de pozitivitate, iubire și lucruri bune.

                Astăzi sunt implinită, mă iubesc pe mine însumi mai mult ca oricând. Societatea ne formează o imagine greșită a unui om împlinit, cum că ar fi împlinit pe plan financiar, sentimental sau pe cel legat de carieră. Da, acestea ne dau satisfacție, dar nu mereu. Cu adevărat împliniți suntem doar atunci când ne iubim pe noi înșine.

                Astăzi trăiesc fără teamă. Teama este cel mai neconstructiv sentiment care a apărut în viața mea mult timp. Am învățat să o gestionez, și în momentul în care ea apare să o alung rapid. Nu îmi e teamă de nimic pentru că știu cu siguranță că, pe aur nu se va pune rugina niciodată. Aurul sunt eu, iar rugina toate lucrurile rele ce mi se pot întâmpla.

                Astăzi fac greșeli, nu le evit. O viață fără lecții din care să învăț este una irosită. Accept toate greșelile din viața mea pentru că știu că fără ele nu aș fi ajuns cine sunt astăzi.

                Astăzi nu sunt perfectă și sunt fericită pentru că conștientizez asta. Perfecțiunea nu există, iar noi oamenii ne atacăm până la a distruge stima de sine cu această dorință inutilă. Mă accept pe mine așa cum sunt, cu toate imperfecțiunile, slăbiciunile, eșecurile și greșelile și mă iubesc pentru ceea ce sunt.

                Astăzi sunt în cautare. Caut să ajung la o versiune și mai bună a mea. Nu fac asta pentru că aș fi nemulțumită în vreun fel de mine, o fac pentru că sunt atât de multe cărămizi ce trebuiesc puse în dezvoltarea mea, încât ajung să am o sete necontrolată de cunoaștere.

               Asta sunt eu, cea de astăzi și sunt mândră de ceea ce sunt!

               Tu cum ești astăzi ?

Diferenţele dintre un pseudobărbat şi un bărbat adevărat

Un bărbat adevărat se îndrăgosteşte de inima unei femei, în timp ce un băiat se va îndrăgosti de un fizic frumos . 

        Un bărbat adevărat va dezbrăca prima dată o femeie de trăiri, trecut şi emoţii, îi va dezbrăca cu răbdare sufletul, nu se va grăbi să o bage în pat, în timp ce un băiat va face tot posibilul să o dezbrace de haine, neţinând cont de importanţa sentimentelor ei, fără să-i cunoască caracterul şi fără să-i pese de idealurile şi dorinţele ei. Un astfel de băieţel, după o partidă bună de sex se va îmbrăca în grabă bolborosind tot felul de scuze proaste pentru a pleca, în timp ce un bărbat adevărat se ridică din pat doar pentru a se odihni puţin. 

Un bărbat adevărat mereu va aprecia o femeie deşteaptă, în timp ce un băiat va considera că orice femeie este prostuţă şi că el este superior oricui . 

        Bărbatul adevărat va căuta o femeie deşteaptă, care să-l ajute să evolueze, în timp ce, cei aflați în categoria pseudobărbaţilor vor căuta orice, atât timp cât acea persoana este capabilă să perpetueze specia.

Un bărbat adevărat nu recurge la " vrăjeli " pentru a cuceri o femeie, în timp ce un băiat va face orice pentru a o băga în pat.

         Un bărbat adevărat nu-i va spune acelaşi set de complimente pregătit pentru orice situaţie femeii de lângă el. El va spune ceva frumos doar atunci când ştie că acel compliment vine din inimă. Bărbatul adevărat face gesturi frumoase atunci când femeia de lângă el se aşteapta cel mai puţin. Un băiat va spune orice fel de compliment pentru a cuceri o femeie, fără ca să-şi dea seama că pe lângă faptul că o minte pe ea, se minte pe el însuşi . 

Lângă un bărbat adevărat femeia nu se simte niciodată în competiţie cu o altă femeie.

         Bărbatul adevărat ştie să aprecieze o femeie frumoasă şi deşteaptă, şi cel mai important, el se mulţumeşte cu o singură  femeie. El e capabil să-şi găseasă femeia potrivită şi ştie că este o prostie să o piardă pentru o alta, în timp ce pseudobărbaţii vor fugi din floare în floare şi se vor mândri cu numărul mare de femei cucerite sau mai bine spus numărul mare de trofee câştigate .

Un bărbat adevărat nu renunţă niciodată să o facă fericită pe femeia de lângă el, în timp ce unui băiat nu îi va păsa de fericirea femei de lângă el atât timp cât obţine ce vrea de la ea . 

          Un bărbat adevărat ştie că puterea se măsoară în mărimea zâmbetului femeii de lângă el .Pentru un băieţel fericirea ei nu contează deoarece pentru el sunt importante doar trofeele.

Un bărbat adevărat nu răneşte o femeie fizic sau psihic, în timp ce băiatul va face tot posibilul să o rănească atunci când se satură de ea .

         Un bărbat adevărat nu-şi va pedepsi femeia pentru greşelile facute( ţin să subliniez că nu este vorba de greşeli grave ), nu o va răni fizic sau psihic, ci o va ierta, în timp ce băieţelul o va lovi deoarece crede că aşa face un bărbat adevărat. 

Reţineţi pseudobărbaţilor că a fii bărbat nu este opusul faptului de a fii femeie, ci opusul faptului de a fii băieţel. A fii bărbat înseamnă să renunţi la ideile preconcepute despre superioritate şi să înveţi să apeciezi o femeie pentru ceea ce este.

Reţineţi femeilor că doar un bărbat adevărat vă face să vă simţiţi iubite, apreciate şi cel mai important, doar un bărbat adevărat vă face să fiţi cu adevărat fericite . 

    

Mi s-a pus pata pe tine

       Ai plecat în grabă. Mi-ai lăsat cu o durere surdă în piept, cu buzele iritate, părul răvăşit, patul răvăşit dar mai ales cu inima răvăşită. Ai plecat mult prea repede, ai plecat fără ca măcar să-mi pot alina o parte din dor.

       Mereu evităm să ne spunem acele simple două cuvinte simple ce pot încălzi inimi reci, de gheaţă. Noi nu avem nevoie de cuvinte, ce trăim noi e magic. Sufletele noastre comunică prin priviri adânci şi pline de înţeles.

"EA : -De ce nu ne rostim cuvinte dulci şi amăgitoare ?

EL: - Pentru că momentele dulci dintre noi nu au nevoie de cuvinte fără sens. "

       Deşi nu mai eşti aici, mirosul tău pluteşte în camera mea, îmi inundă mintea, mă dă peste cap total. Trăiesc la nesfârşit momentele dulci cu tine, aud ca într-un ecou strigătul tău şoptit şi plin de dorinţă atunci când îmi rosteşti numele. Lipsa ta mă ucide, iar prezenţa ta mă omoară încet. 

         Simt că sunt într-un picaj lin, fără sfârşit, prăbuşirea mă sperie. Ştiu că dacă voi cădea, mă voi ridica şi asta tot datorită ţie, pentru că ţi-am promis de nenumărate ori că voi avea grijă de mine.

        Îmi e frică de clipa în care vei pleca definitiv, durerea ma cuprinde ameţitor de tare atunci când mă gândesc că acest moment se apropie tot mai tare. Voi rămâne doar eu, şi cu nimicul din jurul meu. 

      Puşi faţă în faţă în oglinda timpului constatăm ca nu ne-am schimbat, ci doar timpul s-a schimbat. Sute de zile cu tine, zeci de luni, dar şi ani grei şi-au pus amprenta asupra sufletului meu.

       Adorm greu, respir greu, totul este greu. Lipsa ta mă trezeşte din cele mai frumoase plăsmuiri cu tine. Durerea surdă mă cuprinde iar şi iar. Când tu nu eşti, timpul stă pe loc, dorul şi durerea se intensifică, iar sentimentele rămân neschimbate. 

Am să plec ...

          Am să plec ! Am să plec atunci când voi avea curajul să fug de tine, când inima mea va putea bate singură, pe un alt ritm decât al inimii tale. Am să plec ca o lașă ce sunt, o lașă ce nu se luptă pentru fericirea ei. Am să plec, dar nu cum ai făcut-o tu de atâtea ori, lăsând în urmă vorbe grele ce se aud într-un ecou asurzitor la nesfârșit. Am să plec pentru binele tău, nu pentru al meu. Îmi voi aduna fiecare bucată din suflet ce ai rupt-o, îmi voi lipi sufletul la loc și voi continua să lupt singură în acest război numit viață. Știu că dacă voi pleca nu-ți va păsa pe moment, îmi vei spune ca de fiecare dată că așa este mai bine. Aleg să plec eu... sătulă de deziluzii și speranțe de mai bine, sătulă să mă rănești. Am să plec ca să poți înțelege că te-am iubit. Nu regret ce a fost între noi... regret doar incapacitatea mea de a-mi arăta puritatea sentimentelor. Am să plec cu ultima ta privire întipărită în suflet și cu urma buzelor tale tatuată pe fruntea mea. Ți-am oferit tot ce aveam, pe mine și inima mea. De ce ai fost atât de laș și nu m-ai iubit? Indiferența ta mi-a secat ultimele urme de fericire și poftă de viață. Te voi iubi mereu în felul meu. Deși nu ți-am spus niciodată cât de mult de iubesc știm amândoi că simțeai asta în fiecare moment. Pentru mine erai totul, acum nu mai există nimic. 

         Am să plec spre nimicul ce va fi după tine...   

Destinul

Ce este destinul ?

Destinul este unica metodă de a verifica alegerile .

Destinul este primul nostru dar .

Destinul este călăuza noastră .

Destinul este făcut să apară atunci când nu te aștepți .

Destinul este factorul cel mai important care duce la fericire .

Destinul este ceva ce trebuie realizat, fie că există riscuri sau nu .

Destinul este lupta cu viața .

Destinul este scuza celor tari și opera celor mari .

Destinul este ceva ce poate fii schimbat .

Destinul este surplusul clipei .

Destinul este cel mai bun prieten al durerii

Destinul este sfeștnicul ultimului moment .

Destinul este timp materializat prin acțiunile unei ființe .

Ce nu este destinul ?

Destinul nu este ceva ce pică din cer.

Destinul nu este o știință .

Destinul nu este ceva greșit .

Destinul nu îl alegem noi . 

Destinul nu poate fi contestat .

Destinul nu ne dă o a doua șansă .

Destinul nu este o pedeapsă .

Destinul nu este o întâmplare .

Remember ...

Străzile labirintice ale citadelei se pierd în urma mea, o dată cu umbra rece a iernii. Soarele îmi alintă fața și căldura lui îmi inundă sufletul si inima ... e o senzație inefabilă . Cotesc la stânga și din câțiva pași molcomi ajung în parc . Mă așez pe o bancă pentru a-mi umple firea de verdele proaspăt al ierbii și de pacea din jur, dar sunt întreruptă de râsetele a doi îndragostiți . Ea avea în mână un buchet imens de lalele, iar el  pare că îi șoptea la ureche cuvinte de dragoste . Aceasta imagine atinge subconștientul meu și lasă să se nască, mai clare ca niciodată câteva amintiri: primăverile de altădată... amintirea celor cinsprezece trandafiri, a celor cinsprezece primăveri . De ce primăvara se oferă mai multe flori ca în restul anotimpurilor ? Iubim și suntem iubiți mai mult primăvara ?         

 Mă ridic și îmi urmez drumul . Fără să-mi dau seama ajung lângă locul de joacă unde îmi petreceam mult timp în copilărie . Mă întâmpină surâsul cristalin al unei fetițe cu bucle aurii jucând șotron. O reacție instantanee a memoriei involuntare trezește copilul din mine, un copil vesel, fericit, naiv și spontan .

Ieri, eram doar un copil ce nu cunoștea tristețea și dezamăgirea. E un paradox...Atunci nu conta cine sunt sau ce aspirații am, iar acum mă întreb cine sunt eu și  nu găsesc un răspuns pe deplin satisfăcător . Mă uit în oglindă sperând să găsesc fetița cu bucle aurii și gropițe, dar în locul ei este o altă persoană, de multe ori străină mie, o persoană ce luptă și se luptă să ajungă la cea mai înaltă treaptă a condiției sale, aceea de stăpână a propriului destin . E specific umană această aspirație de a mă legitima pe mine, cea de azi în fața neiertătoarei oglinzi a celei care am fost odinioară . Mă aflu la vârsta în care optimismul se așează pe aceiași balanță cu naivitatea, la vârsta în care nu pot decide singură, deși aș vrea să nu depind de ajutorul nimănui . Adolescența, vârsta la care ai dreptul să faci greșeli, punând efectul lor pe seama inconștienței, vârsta la care fugi pe treptele exigenței, ce dau curaj pentru noi ascensiuni .

Sunt încă în parc și privesc în jur…culoare, sunet și parfum de primăvară. Dezmățul mirajelor florale oferă parcului farmecul incredibil al frumosului…

Constat că pe mine fiecare primăvară mă readuce cu o forță irezistibilă pe străzile copilăriei, în acele locuri în care imaginația omului matur, chiar dacă este înarmată și cu un gram de luciditate este cuprinsă de un aer dulce, ușor depășit al celor dintâi descoperiri în universul miracolelor zilnice .

Nu pot înțelege de ce trăiesc primăvara acestă stare... Când privesc frumosul primăverii valuri de sentimente și amintiri se izbesc cu o forță amețitoare de zidul realității . Privesc mai atentă tot ce este în jur și constat că primăvara are atât sufletul cât și cugetul unei adolescente, probabil, din cauza asta iubesc primăvara, pentru că ea îmi atinge placa ultrasensibilă a amintirilor .

Ce apreciez mai cu seamă în acest anotimp e încrederea cu care totul prinde contur mai puternic, mai clar, mai plin de sens. Îmi dau seama că sufletul omenesc e suflet primăvăratic și primăvara înseamnă încredere. Cred că nimic nu definește mai limpede, mai cuprinzător, climatul actual al vieții noastre sociale decât această noțiune . Pe tema încrederii s-au scris nenumărate pagini de literatură, dar niciuna nu mi-a dat până acum  un răspuns concret, așa cum o face de fiecare dată primăvara .

Trăim într-o epocă în care cuceririle științei, prin fulgerătoarea pătrundere a omului pe tărâmul cunoașterii, ne determină să urcăm pe o scară cu un alt profil spiritual și de multe ori din grabă sau superficialitate ignorăm faptul că esența vieții stă în lucruri simple . Nici un aparat de zbor, indiferent de performanța lui nu va reuși, nici macar să se aproprie de gingășia zborului unei rândunici. În goana de a evolua încercăm să reproducem tot ce este în natură, fără să ne dăm seama că aceste lucruri există și sunt ușor accesibile. Ar trebui să nu uităm niciodată lucrurile importante, valorile spirituale, familia și copii, educația, bunul simț și demninatea, dar nu în ultimul rând, în fiecare primăvară ar trebui să ne reamintim că suntem copii.

Îmi revin ușor din reverie. Privesc din nou fetița cu bucle aurii . Nimeni și nimic nu-i poate întrerupe jocul . Aș vrea să mă alatur jocului ei, aș vrea ca ea să-mi împărtășească  nevinovatia si seninatatea ce i se citesc pe chip. Mă îndrept spre ea fără să-mi dau seama și îmi aud vocea, parcă străină, rostind apăsat „Te-am urmărit cu privirea  de ceva vreme și am observat că nu obosești. Cum reușești să faci asta ?” Micuța mi-a răspuns zâmbind : „Să obosesc? Nu ințeleg de ce toată lumea îmi spune că nu obosesc niciodată ? Pentru voi nu a venit primăvara?” . Mi-am dat seama că întrebarea era inutilă . Odată cu înaintarea în vârstă ne complicăm în lucruri simple . Era extraordinar să vad cum energia fetiței era alimentată de farmecul primăverii, dar și mai frumos a fost să descopar că o adolescentă și-a deschis sufletul în fața naturii, lăsând loc primei iubiri, primelor sentimente puternice .

În drum spre casă trec din nou pe lângă cei doi indragostiți...Bucuria ce li se citește pe chipul inundat de mult așteptata și târzia primăvară , razele de soare ce devin o inepuizabilă sursă de emoție transmisă prin gesturi , sunt semne că sufletul omenesc vibrează în fața eternei regenerări a tot ce ne înconjoară .

Scrisoare pentru Basarabia

Dragul meu prieten,

Eu știu foarte bine de unde vii și al cui ești, știu că amândoi avem aceeași mamă care ne-a învățat limba zâmbetului și a lacrimei și a dat sufletului nostru vibrația puternică a horelor și tânguirea doinelor. Ştiu că sentimentul patriotic şi uman care îi apropie pe oameni şi îi leagă de ţară nu poate fi înlocuit cu nimic. Avem în vine sângele bravilor daci și suntem parte a aceleiaşi istorii. Suntem urmaşii celor despre care ne-au vorbit bunicii noştri. Decebal va rămâne un exemplu de dăruire totala pentru binele  neamului, statul centralizat dac aflându-se la apogeul puterii sale sub domnia sa. Vlad Ţepeş , recunoscut pentru ambiția de a impune cinstea și ordinea are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan cel Mare. De numele lui  Mihai Viteazul se leagă prima unire a tuturor românilor. Aceștia sunt eroii mei și ai tăi deopotrivă. De ce suntem despărţiţi de o graniţă ? Cum e posibil ca natura să despartă o istorie milenară comună ? „ Codru-i frate cu românul” îi auzi şi acum spunând pe bătrânii noştri, iar râul, ramul, munţii și câmpiile, nu sunt ale mele, nu sunt ale tale, sunt ale noastre, ale fiilor acestui pământ binecuvântat, aşa cum Ştefan cel Mare spunea că „Moldova nu este a mea, nu este a voastră, este a urmaşilor noştri, a urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor !”. Cum e posibil ca pământul Europei sa fie împărţit după bunul plac al celor care deţin puterea când Dumnezeu a pus rânduială şi semn fiecărui neam ? De ce au crezut că dacă au forţă pot obţine ceea ce Dumnezeu a lăsat românilor de dincolo şi dincoace de Prut ?

Marea unire de la 1918 a însemnat dezvoltarea pe o treaptă superioară a comunităţii, a strâns între graniţele statului energiile şi capacităţile creatoare ale întregului popor român, a unit la scară naţională forţele politice şi patriotice.

Dragul meu prieten, ştim amândoi că ruşii au anexat Basarabia în mod abuziv, nedreptate care a dus la apariţia unei răni adânci şi dureroase în trupul viu al naţiunii române. Basarabia a îndurat arestări, deportări, munci forţate, familii dezmembrate, biserici pustii, cimitire fară cruci. Nicio măicuţă nu a spălat hainele ce s-au pătat cu sângele vărsat pe câmpul de luptă, îngropați în gropi comune și fără a avea parte de o slujbă creștină, fiii neamului nostru au devenit umbre deși toată viața, ei au crezut în Dumnezeu. Frumoasa noastră ţară a fost ruptă, iar Basarabia uitată.

Chiar dacă s-a spus că basarabenii s-au bucurat de intrarea trupelor sovietice în Basarabia, de fapt atunci a început adevăratul chin. Ei au fost trataţi intolerabil, neavând dreptul la egalitatea de şanse. Din acest motiv conducătorii au pierdut ceea ce era mai de preţ, respectul din partea poporului. Respectul se acumulează prin relevarea unor însuşiri care îţi conferă, cu timpul, preţuirea celor din jur. Din păcate oamenii renunţă la acest „respect” atunci când deţin puterea, se dezbracă de caracter, sau, cum se spune în popor, rămân fără „şira spinării”. Iar aceasta nu este numai o componentă indispensabilă a structurii noastre anatomice, ci şi a caracterului. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au arătat dispreţ faţă de cei ce trăiesc pe spinarea altora, faţă de cei ce nu-şi află alt sens al existenţei decât în înrobirea, asuprirea, umilirea celor mai slabi decât ei.

Vreau să cred că prin dragoste şi credinţă vom aduce înapoi Basarabia, deoarece dragostea construieşte punţi şi uneşte conştiinţe. Ar trebui să construim un drum din dragoste către Basarabia, pentru că „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este credinţă.”(Ioan 4,8).

Bunătatea firească, necontrafăcută, solidaritatea cu cei în nevoie, demnitatea autentică  trebuie să ne ajute să acţionăm în consecinţă.

Dragul meu prieten de peste Prut, şi EU şi TU avem toate aceste calitaţi şi  nu trebuie să ne pierdem speranţa că ceea ce  înaintaşii noştri au realizat prin voinţa inimii şi a sufletului în 1918 se poate realiza oricând prin aceeaşi unitate de credinţă şi voinţă în Dumnezeu. TU al cui eşti? EU a cui sunt ? NOI suntem ROMÂNI în România Mare!

                                                Cu sufletul deschis,

                          una dintre nenumăratele tale prietene ce simt românește ca și tine